Job search


“Re-deşteptarea” spiritului antreprenorial la români nu putea să mă ocolească tocmai pe mine. 🙂

Primul pas a fost link-urile puse pe blog (http://desaga-cu-povesti.blogspot.com/), către Sony Center, eMAG şi F64. Adică orice cumpărătură online iniţiată pornind de pe blog ar trebui să-mi aducă un comision, dar până acum tot comisionul adunat, prea mic pentru a îl incasa, provine din cumpărăturile mele. :))) Dacă vă place şi/ sau vă foloseşte ce citiţi pe aici… ştiţi ce să faceţi când cumpăraţi de la Sony, eMAG şi F64….

Al doilea pas a fost, ca în cazul multor altora, intenţia (sau mai bine zis ideea) de a porni o afacere. Cum în ultimii ani am “consiliat” câţiva prieteni care au avut acest curaj şi au reuşit deci, raţionament logic :), m-am gândit “de ce nu aş putea şi eu?!?”.

Cu intenţia “ferma” de a porni o afacere/ întreprindere pe cont propriu, în ultimii ani am trecut de mai multe ori în revistă experienţa şi expertiza pe care le-aş putea valorifica cu success, şi să mai şi scot bani din asta. Printre altele, la loc de frunte s-a situat trainingul, în principal din motiv de pasiune mai veche, respectiv pentru că îmi place să împărtăşesc experienţe, expertiză şi cunoştinţe, şi şi mai mult îmi place să văd că ce împărtăşesc nu este doar aprobat (cu dat din cap şi mârâituri de genul “îhââmmmm”), ci şi aplicat şi transmis mai departe.

Probabil că dacă soarta ar fi aranjat altfel lucrurile, acum aş fi fost profesor. Aceeaşi pasiune de a preda m-a făcut ca, cu mai mulţi ani în urmă, să fiu o perioadă asistent universitar în ASE. De atunci am mai întrebat din când în când la catedră (de Cibernetică Economică, prima mea specializare) dacă sunt ore libere. Nu au fost, abia se acopereau normele obligatorii….

Mai greu a fost cu alegerea domeniului de training, având în vedere că, cel puţin în privinţa domeniilor “de excelenţă” (risk management, risk control, audit, control intern, creditare) aş fi putut intra în conflict de interese cu actualul angajator.

Atunci, ce să faci altceva decât ceea ce profesezi?!? Ce face toată lumea, adică munceşte, caută un loc de muncă, interacţionează cu colegii, îşi creeează un nume în domeniu, se “vinde”. Adica job search şi relaţii cu colegii.

Întamplator, mă ajută că m-am abonat la mai multe site-uri din domeniul resurselor umane şi periodic primesc informaţii despre tendinţe în administrarea resurselor umane, legislaţie internaţională, poveşti profesionale, sfaturi juridice, de conformitate şi de bun simţ profesional.

Cum, din păcate, criza din ultimii ani a făcut ca o parte dintre prieteni, colegi sau nu, să se afle în situaţia de neinvidiat de a nu mai avea un loc de muncă, impulsul necesar de a creea o rubrică/ post de training în job search a venit de la situaţia unor apropiaţi. Nu mai departe de câteva zile iîn urmă discutam cu doua prietene “restructurate” despre idea de a crea o rubrică pe blog în care să colectez experienţe, articole, sfaturi, metode şi tehnici de a supravieţui cu succes (dacă se poate spune aşa), unei perioade fără un loc de muncă şi de a găsi un nou angajament. Am discutat despre asta cu mai mulţi prieteni, angajaţi sau nu, şi tuturor li s-a părut o idée bună, motiv pentru care m-am decis să găsesc timpul necesar ca, din când în când, să aştern pe monitor câteva rânduri potenţial utile.

Până la urmă, ideea de afaceri din care vroiam să fac o întreprindere profitabilă va fi gratis, cel puţin o perioadă. :)))

PS. Până învăţ să lucrez “ca lumea” cu WordPress, update-urile le voi promova pe LinkedIn (unde apar automat) şi pe Facebook. Oricum, sfătuiesc ca cine e interesat să îşi facă abonament. :)) (e o facilitate de primire a update-urilor, trebuie să introduci adresa de email, şi de câte ori scriu ceva nou eşti notificat)
PPS. Dacă credeţi că vorbesc prostii sau (sper) vă găsiţi un loc de muncă, vă puteţi dezabona după aia. 🙂

Advertisements
This entry was posted in Job search and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Job search

  1. Ginel says:

    Stii, la un moment dat, am ascultat-o pe Andra pe un post de radio cantand live – la acea vreme avea cravata rosie. M-a surprins foarte placut. Mi-am spus “aceasta voce va deveni mare”. Asa a fost. Sofer fiind, am cunoscut un individ care mi-a vorbit despre profesionalismul din bancile romanesti. Chiar daca nu intelegeam mare lucru, nu stiu, dar am simtit ca acest om are o “voce de aur” si ca va deveni un mare cantaret. Asa a fost. Sunt convins ca aceasta voce, poate sa fie si de tenor si de manelist si asa va fi… Stiu ca asa se va intampla.
    Iti doresc mult succes!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s