Daniel Dăianu: Avem o ţară/ economie “puţin” prea dezordonată


Post/articol publicat în Financiarul cu titlul “Dăianu: Avem o ţară/ economie “puţin” prea dezordonată“.

În cadrul conferinţei “România azi, România mâine: dimensiunea optimă a unei economii” organizate săptămîna trecută de Oxygen Servicii la Banca Naţională a României, domnul Daniel Dăianu a trecut succint în revistă atât problemele situaţiei economice şi instituţionale ale României, cât şi soluţiile posibile pentru o îmbunătăţire a acesteia. Unele dintre aspectele analizate/ concluzionate au fost:

– criza economică va mai dura, mişcările ondulatorii minore nu pot fi semnale ale ieşirii din criză,

– procesul de dezintermediere (deleveraging, reducerea activelor) va continua,

– se accentuează fractura de competitivitate dintre nordul şi sudul Europei,

– potenţialul de creştere, deja redus în urma crizei internaţionale, poate fi erodat în continuare dacă nu se opreşte deteriorarea educaţiei (capitalului uman), a capitalului social şi dacă nu dezvoltăm infrastructura,

– are loc o dezinvestiţie prin intermediul ineficienţei cheltuielilor publice (investiţii publice de 5% fin PIB se reflectă în efecte de cca 2-3% în PIB),

– absorbţie deficitară a fondurilor europene.

Dl Dăianu a subliniat că soluţia (redresării economice) stă în:

– valorificarea rezervelor interne de eficienţă, economia României funcţionând mult în interiorul frontierelor de producţie,

– consolidarea bugetara pe ambele componente (şi pe cheltuieli)

– încurajarea antreprenoriatului autohton, a liderilor businessului autohton şi a mediului de afaceri,

– profesionalizarea managementului,

– stimularea economisirii interne şi a repatrierii capitalului,

– orientarea către bunuri exportabile şi care răspund cererii interne,

– atragerrea de resurse de unde există: diplomaţie economică agresivă în zona arabă, Turcia şi Israel.

Dl Dăianu a atras atenţia că nu avem cultura follow-up-ului (monitorizării atingerii rezultatelor), iar faptul că nu urmărim pe ce cheltuim banii (ca stat) ne-a costat mult.

Totodată, dl Dăianu a îndemnat analiştii şi economiştii băncilor nu numai să vină cu comentarii, deseori critice, ci şi cu soluţii, în special în direcţia de-euroizării economiei pentru ca politica monetară a Băncii Naţionale să aibă efect.

Dl Dăianu a concluzionat că toată lumea orbecăie referitor la gădirea unor soluţii pentru redresarea în urma crizei internaţionale, România nu este singura ţară în dilemă în această privinţă, şi în consecinţă nu este necesară (re)descoperirea pietrei filozofale, pentru că există anumite lecţii care se pot desprinde în urma crizei, şi pe care România le poate aplica pentru a îşi îmbunătăţi situaţia

Advertisements
This entry was posted in Ştiri and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s