Pentru a redresa economia, guvernanţii trebuie să ignore electoratul


Post/articol publicat în Financiarul.ro cu titlul “Fără promisiuni electorale!“.

Toată lumea se plânge de calitatea clasei politice, dar….

Dacă ar fi ca, prin minune, politicienii să facă, imediat după ce sunt aleşi, ce au promis în campania electorală, România ar putea intra foarte repede în incapacitate de plăţi, cheltuielile bugetare nu ar mai putea fi acoperite cu veniturile colectate, îndatorarea statului ar exploda, firmele ar avea dificultăţi suplimentare, inflaţia şi şomajul ar creşte imediat şi am intra într-o criză adâncă.

Pe de altă parte, când politicienii au vrut să fie aleşi pe baza unor platforme politice (da, aşa ceva s-a întâmplat în România în urmă cu mai mulţi ani), au fost “sancţionaţi” de electorat şi, fie nu au fost aleşi, fie au obţinut puţine voturi.

În consecinţă, politicienii mint în perioada campaniei electorale, după care, fie pentru că vor să facă ceva cu adevărat, fie din interese personale, fac altceva decât au promis. În tot acest timp toată lumea ştie şi înţelege că acesta este jocul electoral şivotează tot cu “ai noştri”, cei cu care votează de 20 de ani încoace.

Faptul că politicienii “mint frumos” electoratul şi fac altceva decât ce au promis nu înseamnă că fac şi ceea ce trebuie pentru economia României. Ne rămâne speranţa că o parte a acţiunilor lor, coroborate cu restricţiile impuse de organismele europene, precum şi cu utilizarea eficientă a fondurilor europene, vor mişca economia României, mai târăş, mai grăpiş, într-o direcţie favorabilă.

Pentru că, atâta timp cât politicienii sunt votaţi pentru a promite măsuri care ar “îngropa” România, iar aceştia sunt conştienţi că nu pot face ce au promis, procesul electoral va fi doar încă o emisiune în plus pe grila televiziunilor, şi cam cu acelaşi impact în economia reală.

Posted in Comentarii, Diverse | Tagged , , , , , , | Leave a comment

ING iese din asigurări


Post/ articol publicat în Financiarul.ro cu titlul “ING “iese” din asigurări – ce se întâmplă cu pensiile?

ING Grup, cea mai mare instituţie financiară olandeză, este în plin proces de reducere a activităţii de asigurări la nivel global. În România, această mişcare poate însemna dispariţia liderului pieţei de asigurări.

Mişcarea din România face parte dintr-o măsură mai amplă a grupului ING, care a primit în 2008 de la statul olandez un ajutor de 10 miliarde euro, în prezent în mare parte rambursat, pentru a putea traversa criza financiară internaţională.

Recent, ING a negociat cu Comisia Europeană şi statul olandez o prelungire până în 2015 (în loc de 2013) a termenului de rambursare a împrumutului rămas (cca 3 mld euro) şi de implementare a măsurilor de restructurare, care includ, conform Bloomberg, vânzarea eşalonată a subsidiarelor de asigurări din America de Nord şi din Asia de Sud-Est. În urma anunţării rezultatului negocierilor, cursul acţiunilor ING a crescut la burse.

Reuters relatează că William Connelly, şeful diviziei de commercial banking, a declarat că grupul ING îşi separă operaţiunile bancare de cele de asigurări, urmând ca din 2015 să deţină numai operaţiuni bancare.

Totodată, Grupul a declarat (conform Bloomberg şi TeleTrader, care preia o ştire Thomson Reuters) că intenţionează să utilizeze IPO (ofertă publică de vânzare de acţiuni prin listare pe bursă) ca modalitate de vânzare a asigurărilor din Europa (urmând ca acestea să devină afaceri de sine stătătoare), după ce anterior, în octombrie 2009, Cornelia Coman, directorul general al ING Asigurări şi preşedintele consiliului de administraţie al ING Pensii la acel moment, anunţa o strategie similară:
“Companiile de asigurări, pensii private şi management al investiţiilor, inclusiv cele din România, vor fi vândute până în 2013, dar modalitatea nu a fost încă decisă. Varianta preferată de grup este IPO (oferta publică iniţială de vânzare de acţiuni prin listarea la bursă – n.r.), dar depinde ce oportunităţi vor fi, unde se va întâlni cererea cu oferta”, declara Coman pentru ZF.

Dacă varianta preferată de grup (IPO) va fi cea aleasă în final, este posibil ca schimbările pe orizont imediat să fie minore, respectiv doar în privinţa acţionariatului.
Pe termen lung însă, cu excepţia cazului în care portofoliul ING va fi preluat de un alt grup puternic, lipsa apartenenţei la un grup cu un nume puternic pe piaţa financiară şi de asigurări îşi va spune cuvântul şi este posibil ca portofoliul de clienţi şi randamentele oferite să se deprecieze în timp.

PS. La întrebarea unui cititor (ce se întâmplă cu banii), am răspuns:

“Nu fuge nimeni cu banii. 🙂

Nu are cum, nici dacă ar vrea. Sumele cotizate sunt investite în active cu randamente, maturităţi, lichiditate şi risc diferite, iar cotizanţii sunt informaţi periodic în privinţa strategiei, a caracteristicilor activelor în care sunt investite sumele cotizate, a valorii lor şi a randamentului mediu a portofoliului administrat.

În plus, cei care se ocupă de strategia investiţională şi de administrarea portofoliului de active sunt profesionişti validaţi, iar piaţa este supravegheată atent şi aici şi în Olanda.

Schimbarea acţionariatului poate influenţa însă strategia investiţională şi reacţia pieţelor (emoţională).

Întrebarea care rămâne este care va fi efectul retragerii din operaţiunile cu asigurări şi ce se va întâmpla după aceea.”

Posted in Analize, De la lume adunate, Ştiri | Tagged , , , , , | Leave a comment

Preţul serviciilor bancare va creşte – ce e de făcut?*


Într-un cuvânt, nimic. Sau mai bine zis, “aproape” nimic, pentru că nu putem controla tarifele băncilor, dar putem identifica ce produse şi servicii sunt potrivite pentru nevoile noastre financiare şi putem avea o relaţie amiabilă cu banca, ceea ce de multe ori se poate transforma în tarife şi comisioane mai mici comparativ cu clienţii cu care băncile au o relaţie dificilă.

Preţul serviciilor bancare va continua să crească atât pentru firme cât şi pentru persoane fizice, atât în România cât şi pe plan internaţional. Cauzele sunt multe, şi de data aceasta nu din vina sau voinţa celor care conduc băncile, deci nu trebuie să ne gândim neapărat la lăcomia bancherilor, pentru că în zilele astea multe bănci merg pe pierderi de câţiva ani buni. Câteva din cauzele care conduc la creşterea costurilor:
– criza economică afectează firmele şi persoanele fizice, care fac mai puţine tranzacţii bancare, deci venituri mai mici pentru bănci,
– unele firme dau faliment şi nu mai pot rambursa creditele, deci băncile înregistrează pierderi,
– noile legi bancare conduc la cheltuieli de implementare semnificative, dar şi la schimbarea structurii bilanţiere şi a modelelor de afaceri, ceea ce rezultă în profituri mai mici,
– taxa pe tranzacţiile financiare va afecta atât băncile cât şi clienţii, implementarea lor ducând în câteva ţări la venituri sensibil mai mici pentru bănci, dar şi la reducerea volumului tranzacţiilor afectate de noua taxă.

O parte din cheltuieli şi pierderi sunt şi vor fi suportate din profiturile băncilor, dar o parte a costurilor va fi transferată clienţilor prin tarife, comisioane şi rate de dobândă.

Ce e de făcut pentru a avea cheltuieli cât mai mici cu băncile? În primul rând trebuie cunoscute tarifele, cum funcţionează relaţia cu banca si facute nişte calcule. În al doilea rând trebuie ştiut că băncile vor încerca să păstreze clienţii “buni” şi să îi gonească pe cei “răi”, iar principala modalitate pe care o au la dispoziţie sunt tarifele pe care le percep la produsele şi serviciile pe care le vând (credite, depozite, carduri, servicii de plată).

Trebuie ţinut cont şi de faptul că într-un viitor care este din ce în ce mai apropiat orice persoană va trebui să aibă un cont bancar şi să contracteze servicii de plată, altfel nu îşi va putea încasa salariul şi nu va putea face plăţi pentru aproape nimic, pentru că Europa se îndreaptă spre o economie fără bani lichizi. Deja sunt pieţe în care, încă de acum câţiva ani, poţi plăti zarzavaturile cu cec, la sfărşitul zilei ţăranii/ fermierii vânzători depunând cecurile încasate la bancă, unde li se virează banii în cont.

Deci este bine să fim cât mai familiarizaţi cu principalele aspecte ale relaţiei cu băncile: tarifele, mecanismul relaţiei şi calculele.

Tarifele: se vor modifica oricum, deci nu atît valoarea lor de acum este bine de cunoscut, ci care sunt canalele bancare prin care se pot face tranzacţii mai ieftin. Adică: e mai ieftin pentru mine să plătesc la casieria celui care ma facturează (lumină, mobil, gaze, altele), la ghişeul băncii, prin Internet Banking, cu cardul, la ATM sau prin direct debit?

Fiecare variantă are avantaje şi dezavantaje. Drumul până la casieria celui care mă facturează înseamnă mers cu maşina, cu tramvaiul sau metroul, timp pe drum, timp la coadă, eventual nervi. O parte din experienţele astea le poţi avea şi la ghişeul băncii, şi plus eventual comisionul de depunere numerar şi/ sau tarifele pentru tranzacţia prin bancă. Serviciul de Internet Banking costă (trebuie văzut cât), cu cardul sunt alte tarife sau de cele mai multe ori este gratis, dar deţinerea unui card costă, la ATM sunt alte costuri, iar pentru a încheia un contract de direct debit trebuie văzut la bancă ce şi cum (banca primeşte factura şi o plăteşte automat din contul clientului plătitor facturat).

Oricum, orice ar zice băncile, ele sunt mai fericite dacă faceţi tranzacţii pe Internet şi intraţi mai rar în sucursale, pentru că nu mai au cheltuieli cu sucursala şi angajaţii care trebuie sa facă tranzacţiile, deci ar fi util de folosit acest lucru prin contractarea de servicii care nu necesită deplasarea la bancă. Multe bănci au oferte bune pentru servicii de acest gen.

Relaţia cu banca: banca preferă să încaseze comisioanele şi ratele la timp. Orice întârziere îi creează probleme, trebuie făcute rapoarte suplimentare, angajaţii dau telefoane clientului, fac analize, au loc şedinţe (nu pentru un singur client, dar se adună), sunt constituie provizioane, se fac raportări la BNR, se revizuieşte dosarul de credit. Toate astea înseamnă că nişte bani nu mai intră în bancă, că sunt plătiţi nişte angajaţi să facă toate astea, deci înseamnă bani.

Pentru bănci contează riscul de neplată clientului, iar băncile devin tot mai sensibile la el şi caută clienţi care plătesc la timp, sau încearcă să-i păstreze pe cei pe care deja i-a atras şi încearcă să-i îndepărteze pe cei rău platnici prin tarife, comisioane şi rate de dobîndă la credite mai mari. Deci, dacă vreţi costuri mai mici, plătiţi băncile la timp, chiar dacă pentru asta trebuie să vă împrumutaţi de la prieteni. Şi încercaţi să plătiţi la timp şi facturile de utilităţi, pentru că sunt discuţii ca societăţile de utilităţi (lumină, gaze, telefonie şi altele) să îşi pună la comun bazele de date privind clienţii rău platnici.

O relaţie bună cu banca înseamnă, ca orice altă relaţie, cât mai puţine probleme pentru ambele părţi, şi un istoric de relaţii cît mai îndelungat de experienţe reciproce agreabile. Pe viitor va începe să conteze din ce în ce mai mult (contează şi acum, dar va conta şi mai mult) şi lungimea relaţiei agreabile avută cu banca, respectiv de când există ea şi cât de agreabilă a fost în acest timp.

Ce ar putea fi făcut, mai ales dacă doriţi să luaţi un credit:
– fişi atenţi la costurile produselor şi serviciilor bancare atunci când le contractaţi, şi ţineţi o evidenţă cu toate produsele şi serviciile pe care le-aţi contractat de la o bancă, precum şi cu tarifele acestora,
– nu contractaţi produse şi servicii care sunt “la ofertă”, pot fi costisitoare pe termen lung şi renunţarea la ele poate fi dificilă înainte de scurgerea unui anumit termen,
– notaţi-vă undeva cînd sunt scadenţele ratelor la bancă şi ale facturilor, pentru a nu le rata din greşeală,
– plătiţi datoriile la timp,
– verificaţi periodic ce datoraţi băncii, şi daca există ceva ce nu înţelegeţi sau sume pe care nu le recunoaşteţi ca fiind datorate, solicitaţi lămuriri şi rezolvaţi neclarităţile,
– dacă aveţi probleme cu plăţile, contactaţi banca înainte ca acesea să devină scadente; asta nu garantează că banca va rescadenţa datoriile sau va accepta o întârziere la plată, dar este posibil,
– incepeti relatia cu banca devreme (de exemplu, card de debit din studenţie), pentru că lungimea relaţiei contează,
– menţineţi relaţia cu banca, deşi nu aveţi nevoie; poate părea ciudat, dar aceasta este realitatea – dacă nu aveţi un card sau un credit de la o bancă, aceasta nu are cum să ştie dacă sunteţi un bun platnic sau nu,
– nu schimbaţi o bancă pentru alta pentru motive minore, începerea nuei noi relaţii este ca şi relaţia cu o persoană, este plină de necunoscute, iar băncile preferă siguranţa şi stabilitatea,
– menţineţi valori mici ale datoriei către bancă, sumele mari datorate îngrijorează pe oricine, chiar dacă nu a existat nici o problemă până în prezent. 🙂

Toate cele de mai sus, sau o parte din ele (depinde de la bancă la bancă), vor conta în decizia băncii de a vă acorda creditul, precum şi rata de dobândă la care îl veţi obţine.

Ce mai trebuie ştiut:
– plata unei datorii cu întârziere este bună, dar nu şterge înregistrarea privind întârzierea la plată,
– închiderea unui cont sau încetarea relaţiei cu o bancă nu şterge înregistrările, care vor fi luate în calcul pe viitor în relaţia pe care o veţi avea cu o bancă, oricare ar fi ea, iar dacă pe viitor bazele de date ale băncilor din Uniunea Europeană vor fi puse în comun, mutarea în altă ţară nu va mai conta dacă veţi dori să ştergeţi un istoric nefavorabil cu sistemul bancar dintr-o ţară din Uniune, pentru că istoricul vă va urmări peste tot.

Calculele: fiecare şi le face cum crede şi cum se pricepe, dar e bine să se priceapă cât mai bine şi să includă cam toate informaţiile care contează pentru a putea lua o decizie care i se potriveşte, în caz contrar riscând o relaţie problematică nu numai cu o bancă, ci cu tot sistemul bancar.

Post/ articol publicat şi în Financiarul.ro (http://www.financiarul.ro/2012/11/13/pretul-serviciilor-bancare-va-creste-ce-e-de-facut/) şi republicat/ repostat cu acordul Financiarul.ro. 

Posted in Analize, Comentarii | Tagged , , , | Leave a comment

Băncile sunt în urmă cu pregătirile pentru aplicarea Basel III


Cele mai recente studii de impact derulate de Autoritatea Bancară Europeana (European Banking Authority) şi Banca Reglementelor Internaţionale (Bank of International Settlements) indică faptul că, dacă băncile are trebui să respecte în totalitate prevederile Basel III, foarte puţine ar fi capabile să facă acest lucru în prezent.

Deficitul total de capital la 30 iunie 2011 (studiile de impact sunt realizate anual sau bianual, iar rezultatele sunt publicate cu întârziere de 3 – 9 luni) era de €485 mld pentru grupul 1 be bănci studiate (cu active peste €3 mld), şi de €35 mld pentru grupul 2 de bănci luate în studiu.

Spre comparaţie, pentru o bună înţelegere a impactului, profiturile după impozitare (deci disponibile pentru distribuire către acţionari şi/sau respectiv utilizabile pentru acoperirea deficitului de capital) era de €102 mld pentru grupul 1 şi de €17 mld pentru grupul 2. Estimativ, utilizarea exclusivă, din prezent şi până la intrarea în vigoare a prevederilor Basel III, a tuturor profiturilor pentru acoperirea deficitului de capital (presupunând că profiturile s-ar situa la niveluri aproximativ similare, deşi prognozele sunt sumbre), nu ar fi suficientă pentru respectarea în totalitate a noilor cerinţe Basel III.

PS. Deficitul agregat de lichiditate era la 30 iunie 2011 de aproximativ €1.9 trilioane.

Posted in Comentarii, Ştiri | Tagged , , , , | Leave a comment

Modele


Luni 28 mai 2012 va avea loc 11even (http://11even.ro/2012/bucuresti/), un eveniment de care am aflat întâmplător din blogosferă, dar care, prin întrebarea de pe blogul “http://chinezu.eu/”, “de ce are nevoie România de modele noi”, mi-a dat imboldul care îmi lipsea şi conexiunile necesare între bruma de gânduri care mi se învârteau în cap în jurul subiectului, şi pe care vroiam de ceva timp să le pun pe blog. Sunt pro-funde (gândurile) :), pe cuvânt de cercetaş.

Nevoia de modele: Păi căutăm modele pentru a creşte mari şi voinici, pentru că altfel, reinventând mereu roata şi rămânând mereu în cercul nostru mic, nu am ajunge să “vedem mai departe” decât urcându-ne, la figurat, bineînţeles, pe umerii înaintaşilor mai autohtoni sau mai îndepărtaţi.

Coerenţa modelelor: Mă gândesc că o identitate, culturală să zicem (că tot e ultima şi cea mai completă integrare a unui spaţiu economic şi cultural, cum ar trebui să fie UE), nu se naşte compunând azi un haiku, mâine cântând un cântec country sau o serenadă, poimâine dansând pe ritmuri africane şi răspoimâine cântând în spaniolă. Recunosc, aici am zbârcit-o :), cu aşa ceva ne-am calificat la finala Eurovision, dar aţi prins ideea. 🙂

Stabilitatea/ consecvenţa în a timp modelelor: Tocmai am zis puţin despre asta mai devreme, dar mi-a mai venit o idee. Liderii europeni tocmai se întâlnesc zilele astea pentru ca să ne scoată din criză, şi se ‘luptă’ în modele de creştere şi economisire mai ceva ca Zmeul cu Făt-Frumos în săbii, unii argumentând că nu e oportun să schimbe o abordare înainte de a fi lăsat-o să îşi arate roadele, adică azi ‘hăis’, mâine ‘cea’.

Modele cu formă vs. modele cu conţinut: Aici e mult de povestit şi mă voi întinde la povestit puţin mai încolo, dar încep prin a zice că nu suntem prima cultură care are un conflict între formă şi conţinut. Înafară de culturile care au avut o evoluţie consecventă şi coerentă cu ele însele, adică în general culturile deschizătoare de drumuri, care au clădit în loc să adopte, cam peste tot e aceeaşi problemă, într-o măsură mai mică sau mai mare.

La noi… ăăăăăăă, decât să mă chinui să găsesc o formulare, mai bine citez, că tare bine le zice. 🙂

Ai noștri tineri la Paris învață
La gât cravatei cum se leagă nodul,
Ș-apoi ni vin de fericesc norodul
Cu chipul lor isteț de oaie creață.
La ei își cască ochii săi nerodul,
Că-i vede-n birje răsucind mustață,
Ducând în dinți țigara lungăreață…
Ei toată ziua bat de-a lungul Podul.
Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strâmbă:
Stâlpi de bordel, de crâșme, cafenele
Și viața lor nu și-o muncesc — și-o plimbă.
Ș-aceste mărfuri fade, ușurele,
Ce au uitat pîn’ și a noastră limbă,
Pretind a fi pe cerul țării: stele..

Din păcate, sună foarte cunoscut. Parcă vedem realitatea de azi. La fel a fost (cel puţin) în ultimele două sute de ani şi, din perspectiva asta, mă simt contemporan cu Caragiale.

Pe undeva e şi normal. După două milenii de existenţă agrară de subzistenţă, pigmentată cu retrageri prin păduri la năvălirile vecinilor, speculare a nişelor de autoritate a puterilor regionale şi momente ocazionale de cutezanţă, am ieşit din Evul Mediu cu baioneta la puşcă, mânaţi de pogonul de pământ promis, şi am deschis brusc ochii spre o industrializare forţată, cu preluarea modelelor economice şi culturale venite în special pe filiera franceză sau pe cea germană.

Cultura rurală a fost zdruncinată, în timp ce intelectualitatea a evoluat (să zicem) cu paşi mari prin adoptarea modelelor europene. Zecile de ani care au urmat, de urbanizare şi migrare dinspre sate spre oraşe, au răsturnat o cultură în care modelele erau de obicei rudele mai în vârstă.

Urmarea a fost că modelele ne-au fost străine aproape 200 de ani, abia în ultimii ani încercând cu timiditate să găsim modele printre oamenii din jur. Am pierdut obişnuinţa de a căuta exemple/ modele în vârstnicii care au rămas la sate, într-o realitate din ce în ce mai urbană în care aceştia nu şi-au mai găsit rostul. Obişnuinţa căutării modelelor în altă parte a rămas însă, şi s-a transmis prin imitaţie peste generaţii.

Războaiele şi perioada postbelică au continuat confuzia, venind cu o succesiune de culturi de import, care au zdruncinat din nou modul de raportare la modele. Comunismul a fost, ca şi revoluţia franceză, un monstru care şi-a devorat propriii copii. Lideri şi modele comportamentale promovate într-o decadă au fost repudiate şi lichidate, de multe ori fizic, în decada următoare. Ulterior, 1989 a “şters” 50 de ani şi a pus puţine în loc. Modelele ni le-am ales, de multe ori şi din obişnuinţă, tot din exterior. Flămânzi de Occident, am adoptat cu puţin discernământ aproape orice venea “dinafară”.

Obişnuiţi cu o societate în care puţine se schimbau de-a lungul deceniilor, o perioadă am trăit într-o tranziţie provizorie aşteptând o stabilizare iluzorie, înainte de a înţelege că volatilitatea şi schimbarea continue sunt noua realitate (vezi şi http://desaga-cu-povesti.blogspot.com/2009/12/tranzitia-s-terminat.html). Abia recent am început să ne liniştim, să filtrăm ceea ce recepţionăm şi să începem să ne alegem modele cu conţinut, dar începutul e timid. Întoarcerea spre echilibru a început cu puţină guvernanţă corporatistă şi oareşce bune practici, ceva educaţie creştină, puţină gândire pozitivă, ceva Feng Shui, un pic de lehamite, o doză de exasperare şi multe bobârnace luate de la viaţă.

Încă ceva. Românul critică faptul că modelele autohtone sunt lipsite de consistenţă şi conţinut, e nemulţumit că nu are pe cine să urmeze, că politicienii nu îl reprezintă, că în general lumea e construită altfel decât i-ar plăcea să fie. Şi asta mă conduce la subiectul următor. 🙂

Împăcarea cu modelele (acceptarea) şi opiniile celorlalţi: Românul e născut critic. Aşa se naşte. Cu primul orăcăit, critică ceva. Dincolo de faptul că din naştere se pricepe mai bine decât oricine la fotbal, economie şi politică, pe măsură ce creşte îl nemulţumeşte ceva la cei din jur. Că cineva înjură, că circulă şi parchează aiurea, că aruncă gunoi pe stradă, că dă sau primeşte şpagă, că ascultă manele sau muzică simfonică, că îşi face treaba de mântuială, că aia, că cealaltă, nu contează, critică pentru că ştie mai bine. Nu contează că la rândul lui circulă şi parchează aiurea, aruncă gunoi pe stradă, dă sau primeşte şpagă şi îşi face treaba de mântuială. Dar îi critică pe CEILALŢI, că aşa s-a obişnuit, şi e vehement. Şi îi angrenează şi pe cei din jur, şi aşa ajungem să ne înjurăm degeaba în trafic. 🙂

Adecvarea modelelor (personale şi naţionale/ culturale): Am o bănuială 🙂 că dacă aş adopta brusc un cod/ model japonez sau finlandez (de exemplu) ceva s-ar rupe înăuntrul meu, ceva nu s-ar “lipi”. La fel la nivelul societăţii, care, trebuie să recunosc, înainte de adeveni europeană, rămâne eminamente balcanică, cu bunele şi relele ei, şi cred că trebuie să ne acceptăm pe noi aşa cum suntem. Adică hai să alegem, dacă tot “schimbăm macazul”, să alegem nişte modele care ni se potrivesc. Nu zic bine?

Direcţia de evoluţie a modelelor: Sper ca direcţia modelelor pe care ni le alegem să ni se potrivească şi să ne ducă acolo unde vrem. 🙂  Adică ne dorim o identitate europeană, şi sper că alegerile pe care le facem ne vor împăca cât mai repede cu noi înşine şi cu cei din jur, ne vor ajuta să ne afirmăm şi să ne păstrăm identitatea şi ne vor ‘împinge’ spre un viitor aşa cum ni-l dorim. Sper să ne considerăm europeni şi când ne convine şi când nu, să ne comportăm la fel acasă şi în străinatate, să ne asumăm identitatea pe care ne-o dorim şi să ajungem acolo unde vrem.

Ştiu, o să-mi ziceţi să-i scriu lui Moş Crăciun. :))

Cam asta. Dacă îmi mai vine vreo idee (sau dacă găsesc pe-aici comentarii), revin.

PS. Cica a început Campionatul de comentarii pe blog (http://chinezu.eu/2012/05/25/declar-deschis-campionatul-comentarii-blog/).

Comentaţi aici, că dacă câştig un telefon, vă sun pe toţi şi vă spun ce am primit. :))

Posted in Diverse | Tagged | Leave a comment

Recomandări pe LinkedIn


Vroiam să abordez subiectul mult mai încolo, dar peste week-end m-am întâlnit cu o bună şi veche prietenă, cu care m-am întâlnit să vorbim una, şi am ajuns să vorbim o sumedenie, cale de vreo cinci ore. Pe scurt (şi prin selecţie a subiectelor discutate), am vorbit şi despre recomandările care se solicită şi se ‘dau’ pe LinkedIn, iar pentru că discuţia mi-e proaspătă în minte :), redau pe scurt câteva din aspectele discutate.

Una dintre practicile cele mai răspândite pe LinkedIn este de a solicita recomandări în stînga şi dreapta, fără prea mult discernământ, şi de multe ori de la cunoştinţe/ contacte care nu au avut şi nu ar fi avut cum să se afle în postura de a îşi forma o opinie în privinţa performanţelor profesionale şi manageriale ale persoanei care solicită recomandarea, dar care totuşi ‘dau’/ emit o astfel de recomandare.

Cred cu tărie că astfel de recomandări pot dăuna atât celui care le primeşte, cât şi celui care le ‘dă’. De ce? Pentru că un recrutor competent va identifica destul de facil dacă este posibil ca persoana care a făcut recomandarea să se fi aflat în situaţiile profesionale propice pentru a emite opinii în privinţa acelor calităţi profesionale care sunt menţionate în recomandare.

Una este să te întâlneşti cu cineva la ‘camera de fumat’ a companiei, şi pe baza relaţiei personale şi a conversaţiei amicale să emiţi prin translatare (şi de multe ori cu bună credinţă) o opinie profesională, şi alta este să te fi aflat în acele relaţii profesionale care să îţi permită formarea unei opinii profesionale corecte.

Chiar discutam în week-end despre decizii de afaceri (în timp dovedite catastrofice pentru compania respectivă) luate pe baza experienţelor personale (în detrimentul celor profesionale).

Cu toate acestea, multora le este dificil să refuze astfel de cereri, şi pentru a nu fi puşi în postura de a se simţi prost la proxima interacţiune cu persoana solicitantă pentru că îi refuză acordarea unei recomandări, scriu/ dau o recomandare fără nici un fundament profesional. Ca urmare, şi încrederea în astfel de recomandări este redusă, din păcate.

Trecând la experienţa proprie în domeniu, pe de o parte pot spune că am prieteni buni care mi-au solicitat recomandări şi pe care i-am refuzat, expunând motivele de mai sus, deşi opinia mea privind nivelul lor profesional era excelent. Totuşi, nu mă aflasem în nici un moment într-o situaţie în care să le pot evalua /aprecia calităţile şi abilităţile profesionale, iar profilele noastre ilustrau explicit această lipsă de legătură profesională). Unii s-au supărat. Cred însă că am procedat corect, deşi s-ar putea să mă înşel.

Totodată, am încerat să îmi contruiesc un profil profesional corect pe LinkedIn şi să obţin atât recomandări care să fie atât favorabile, cât şi corecte, respectiv care să descrie în mod fidel abilităţile tehnice şi profesionale pe care le-am acumulat şi dobândit.

Primul şi cel mai simplu pas a fost să scriu câtorva zeci de prieteni şi/ sau colegi şi să îi rog să îmi spună ce părere profesională au despre mine. Răspunsurile au variat de la o lipsa totală de reacţie la recomandări extrem de elaborate (şi totodată extreme de favorabile).

Motivul pentru care (încă) am foarte puţine recomandări pe LinkedIn (vedeţi la http://www.linkedin.com/in/ovidiubordeut) este că nu am căutat recomandări favorabile, ci recomandări corecte. Mai mult, căutam acel ansamblu/ melanj de caracterizări care să reflecte în mod corect experienţa profesională acumulată. Ar mai fi şi un gram de lene de a face ‘follow-up’ la unele recomandări primite, dar urmează să mă ocup şi de asta şi să recuperez în viitorul apropiat. ))

Ce recomand (pentru că în continuare cred în valoarea recomandărilor ‘reale’/fundamentate de pe LinkedIn) este de:
– a face o listă cu acele abilităţi (preferabil transferabile) pe care cineva vrea să le evidenţieze în profilul profesional de pe LinkedIn,
– a identifica persoanele care pot emite o opinie profesională corectă referitoare la acele abilităţi,
– a le solicita o opinie/ recomandare,
– a filtra răspunsurile primite pentru a forma un profil ‘rotund’, şi
– a lucra împreună cu emitenţii la textul recomandării.

Motivele pentru care recomand această succesiune sunt mai multe:
– recomand ‘vânzarea’/ postarea unui conţinut corect, respectiv a unor abilităţi profesionale reale, atât datorită profilului personal pe care am avut norocul să îl moştenesc de la părinţi, cât şi pentru că pe termen mediu şi lung un profil fals este descoperit şi dăunează mult mai mult carierei decât ‘împuşscarea’ unei poziţii pe termen scurt,
– persoanele care emit o recomandare se simt mai bine dacă dau o recomandare care coincide cu propria opinie,
– la o eventuală verificare a opiniei de către un recrutor, emitentul recomandării poate confirma mult mai uşor cele scrise (memoria adevărului este mult mai uşor recuperabilă din memorie decât cea a minciunii, chiar dacă minciuna este mică),
– cunoaşterea limbii engleze variază de la vorbitor la vorbitor, şi dacă vrem o engleză elaborată pooate fi necesară pauţina muncă,
– percepţia asupra performanţelor şi abilităţilor unei personae fluctuează în timp şi este dependentă de mai mulţi factori, inclusiv experienţe recente care nu au nici o legătură cu persoana solicitantă a recomandării (e.g. dacă ai o experienţă negative cu cineva, ai tendinţa să fii mai prudent cu toată lumea, deşi ţi-a ‘greşit’ o singură persoană),

PS. Eu am o expresie pe care am format-o citind recomandări pe LinkedIn: a simţi nisip/ cenuşă între dinţi după ce citeşti o recomandare. Adică, atunci când citeşti unele recomandări de pe LinkedIn este evidentă sforţarea emiterii unei recomandări favorabile, dar aceasta este atât de insipidă şi de standard, încât după ce cititorul a terminat lecturarea ei nu reţine nimic referitor la persoana căreia i-a fost făcută, ci rămâne (figurativ) cu un gust de nisip în gură. În acest caz efortul a cel puţin trei oameni (emitentul recomandării, recipientul şi cititorul/ lectorul) este în van. Toţi trei au depus un efort care nu oferă nici un rezultat, ci doar consumul timpului şi eforturilor tuturor.

Posted in Job search | Tagged , , , , | Leave a comment

Pasul doi: Înţelegerea situaţiei


Voi enumera câteva potenţiale efecte negative pentru că sunt adeptul cunoaşterii şi evaluării impactului evenimentelor în scopul diminuării stresului şi identificării mijloacelor adecvate de contracarare. Înţelegerea stărilor psihice parcurse, conştientizarea normalităţii lor şi identificarea cauzei care le produce, mi se pare o bună metodă de a le parcurge mai repede şi cu rezultate mai bune.

Cele ce vor urma (în parte sau în totalitate, după caz) sunt clasificări şi opinii construite pe baza experienţei proprii, a discuţiilor cu prieteni fără serviciu, nu sunt preluari din lucrări sau cărţi de specialitate, nu sunt susţinute de studii ştiinţifice, împărtăşite sau contrazise de profesionişti cu certificări în domeniu, deci sfătuiesc la ‘filtrarea’ şi considerarea lor prin prisma experienţei proprii, precum şi la precauţie în acceptarea şi aplicarea ideilor expuse.

Totuşi, având în vedere că le-am aplicat cu succes şi au fost acceptate şi aplicate şi de prieteni, cred în ele şi în faptul că aplicarea lor ar fi benefică.

Pierderea locului de muncă este traumatizantă psihic deoarece conduce (cel puţin) la:
– pierderea securităţii financiare pentru o perioadă nedeterminată de timp,
– pierderea parţială a identităţii prin faptul că cei mai mulţi dintre noi ne definim faţă de noi şi faţă de ceilalţi prin profesia pe care o exercităm,
– pierderea unei părţi a contactului cu societatea, a derulării unui dialog profesional, a interacţiunii într-o organizaţie,
– încetarea unei rutine, a unui program regulat de activităţi cu care suntem obişnuiţi, rutină care de cele mai multe ori începe din copilărie, continuă pe perioada studiilor şi a serviciului, lipsă din cauza căreia poţi aluneca în lene, lipsă de obiective, depresie, o capacitate redusă de a întreprinde ceva în mod consecvent etc.,
– lipsa sentimentului unor realizări.

Pentru ca trauma psihică să poată fi controlată şi impactul diminuat, ar fi utilă conştientizarea celor de mai sus şi realizarea faptului că nu toate sunt atât de grave, respectiv a faptului că se poate “lupta” împotriva fiecăruia.

a) Securitatea financiară poate fi asigurată, cel puţin pentru o perioadă şi cel puţin de către unii dintre noi, înainte de concediere, prin raţionalizarea cheltuielilor şi constituirea unei rezerve financiare de “vreme rea”.
Surse adiţionale de venit pot fi obţinute din activităţi colaterale serviciului de bază, pentru care este necesară dezvoltarea, punerea în valoare şi utilizarea unor competenţe şi abilităţi complementare sau adiţionale celor de bază.
Resurse de urgenţă pot fi obţinute de la rude şi prieteni.
Majoritatea variantelor posibile pentru a fi liniştiţi dpdv financiar trebuie luate în considerare din timp, încă din timpul serviciului.

b) Identitatea nu ar trebui să ne fie afectată de schimbarea serviciului sau de pierderea lui. În fapt, noi rămânem aceleaşi persoane, cu aceleaşi calităţi, defecte şi pasiuni, doar percepţia noastră şi a celor din jur suferă o schimbare datorită/ din cauza stereotipurile societale perpetuate în timp. Dacă adăugam la aceasta şi faptul că majoritatea angajaţilor nu le place activitatea de la serviciu, sau şeful, sau colegii, sau faptul că petrec prea mult pe drum înspre şi de la serviciu, sau că mediul de lucru e toxic, sau… , sau…, sau… (sunt studii care arată asta), pierderea locului de muncă nu ar trebui să ne afecteze identitatea, cine suntem de fapt.

c) Activarea într-o organizaţie în care să putem comunica pe orizontală, diagonală şi verticală poate duce la deprecierea în timp a deprinderilor de a interacţiona profesional, dar nici o frică, “mersul pe bicicletă nu se uită”, odată exersată, comunicarea organizaţională nu poate fi “ştearsă”, de exemplu, de doi ani de stat acasă în concediu pentru îngrijirea copilului.

d) Încetarea rutinei de a merge la serviciu echivalează, cel puţin în parte, cu eliminarea unor ‘obiective reziduale’ ale rutinei cotidiene care, în lipsa unor semne colaterale ale trecerii timpului (evenimente cotidiene familiale), pot conduce la diminuarea imboldului de a întreprinde ceva.

e) Strâns legat de paragraful anterior, constituie un stimulent pentru psihic, deseori neglijat, realizarea de mici progrese în activitatea derulată, indiferent în ce constă aceasta. Încurajarea copiilor când sunt mici şi oferirea de recompense pentru mici realizări este o metodă obişnuită în creşterea lor şi, deşi resortul psihic la care face apel metoda este aplicabil şi adulţilor, este este abandonată pe măsură ce ‚subiecţii’ avansează în vârstă. Am aplicat cu succes ‘metoda micilor realizări’ (hai să-i zicem aşa) în activitatea profesională şi în viaţa personală, şi a funcţionat de fiecare dată, deci o recomand. :))

Posted in Job search | Leave a comment